Focus

Producătorul de jante Autec și-a completat gama de produse cu câteva modele speciale pentru noul sezon de primăvară.

Schaeffler oferă prin LuK GearBOX o soluție completă pentru autoturisme și vehicule utilitare ușoare, care simplifică în mod semnificativ reparția cutiilor de viteze manuale și ambreiajelor duble, precum și a diferențialelor. Această soluție de reparție a fost disponibilă până acum sub marca INA - trecerea la marca LuK devenind efectivă începând cu luna august.

Colegii de la Autonet Import l-au primit pe Mani cu aplauze și tort pentru rezultatul excelent, obținut la Dakar 2018.

Cea de-a 40-a ediție a Raliului Dakar a fost cea mai dură din ultimii 10 ani. De-a lungul celor două săptămâni, raliul a trecut de la dunele înalte și cu nisip fin din Peru, la înălțimile extreme din Anzii Bolivieni, apoi la canioanele și rios-urile din Argentina. Emanuel Gyenes a ajuns pentru a șaptea oară în carieră la finiș, trecându-și în palmares locul 23 la general și locul 13 la clasa Super Producție.

Ultima etapă în Peru și Mani Gyenes urcă pe 29 în clasamentul general

Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team s-au prezentat, din nou la startul celei mai prestigioase competiții rally – raid din lume. Dakar 2018 este ediția cu numărul 40 a concursului și reprezintă cea de-a opta participare a riderului sătmărean în competiție, anul trecut el obținând locul 17 în clasamentul general.

Riderul Autonet Motorcycle Team, Emanuel „Mani” Gyenes, a devenit pentru a doua oară în carieră campion al Ungariei la Enduro. Sătmăreanul și-a adjudecat ultima etapă a sezonului și, astfel, prima poziție în clasamentul general al piloților.

Compacte şi performante – în întreaga lume, filtrele de aer MANN-FILTER garantează că aerul admis în motor este curat, protejând astfel motorul şi senzorii. Această marcă oferă filtrele de aer potrivite, la nivelul de calitate al componentelor originale, pentru aproape orice model de autovehicule disponibil în Europa.

Autonet Import a pregătit și în 2017 un program bogat de cursuri de calificare profesională și traininguri pentru partenerii săi.