Mani Gyenes – o nouă aventură în Raliul Dakar

Mani Gyenes – o nouă aventură în Raliul Dakar

Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team s-au prezentat, din nou la startul celei mai prestigioase competiții rally – raid din lume. Dakar 2018 este ediția cu numărul 40 a concursului și reprezintă cea de-a opta participare a riderului sătmărean în competiție, anul trecut el obținând locul 17 în clasamentul general.

Dakar 2018 este cea de-a zecea ediție găzduită de America de Sud și se întoarce, după o pauză de cinci ani, în Peru care, alături de Argentina și Bolivia, sunt cele trei țări de pe traseul raliului. Competiția, care însumează peste 9.000 de kilometri, pornește din Lima.
Cel mai dificil rally raid din lume își respectă și în 2018 faima și va testa priceperea și determinarea competitorilor de-a lungul a 14 etape extrem de solicitante. Linia de finish a Dakar 2018 va fi în Cordoba, Argentina, Mani și colegii săi de concurs fiind așteptați aici în data de 20 ianuarie. Riderul sătmărean este însoțit de cei doi colegi ai săi, Laszlo Olah și Szabolcs Racz, cei doi mecanici care l-au sprijinit pe Mani Gyenes și în 2017.

Mereu pornesc cu scopul de a-mi îmbunătăți cel mai bun rezultat. Până în acest moment, acesta este locul 14 la general. Anul acesta doresc să urc și mai sus.”

În primele două zile de competiție, concurenții s-au acomodat cu condițiile din deșertul Atacama, iar Mani se află pe locul 35 în clasamentul general provizoriu.

„În prima etapă am pierdut ceva timp cu găsirea unui way point (punct GPS), dar acea primă probă specială a fost o încălzire bună. A doua probă a fost una destul de lungă, cu mult nisip, pe traseu am găsit foarte multe mașini răsturnate, împotmolite. Și noi motocicliștii am avut probleme, în unele locuri a trebuit să ieșim ca dintr-o pâlnie din dune. A fost destul de cald și din cauza aceasta nisipul a devenit și mai moale. Mă bucur că după ce s-a mai consumat din carburant și s-a mai ușurat motocicleta am reușit să depășesc destul de mult și să recuperez din pierderea de timp suferită în prima etapă.”

La fel ca anul trecut, Mani Gyenes va face parte, și în 2018, din echipa Autonet Motorcycle Team, iar principalii susținători ai campionului sătmărean sunt Autonet Import, Schlemmer Group, Motul și Pirelli. Îi dorim mult succes și noroc lui Mani Gyenes, și îi urăm să se întoarcă cu un nou rezultat excelent pentru el și pentru sporturile cu motor din România.


Multă baftă, Mani Gyenes!