Multe surprize la Autonet Mobility Show 2018

Cel mai important eveniment al industriei aftermarket auto din România a fost găzduit de ultra-modernul centru de distribuție al Autonet Import de la Popești-Leordeni. Autonet Mobility Show 2018 a oferit vizitatorilor săi nenumărate surprize, prezentându-se într-un nou format, propunând activități inedite și menținând o înaltă ținută profesională.

Una dintre cele mai importante atracții ale evenimentului, desfășurat în 5 mai, a fost sistemul de depozitare unic în țara noastră, AutoStore. Sute de vizitatori, organizați în grupuri, au fost conduși de către tehnicienii Autonet în tururi ghidate ale modulului robotizat și au făcut cunoștință cu cei 65 de roboți. Viteza și eficiența roboților AutoStore sunt doar o parte din instrumentele prin care Autonet dorește să evolueze împreună cu partenerii săi, implementând și dezvoltând mereu soluții inovative și dinamice pentru ei.

Expoziția de produse și servicii destinate profesioniștilor în repararea și întreținerea vehiculelor a contribuit la succesul evenimentului prin cele 117 standuri care i-au primit cu brațele deschise pe cei aproape 4.000 de vizitatori. Aceștia au avut ocazia de a interacționa în mod direct cu reprezentanții celor mai importanți producători de piese de schimb, accesorii și echipamente de service din domeniu, precum și cu cei ale firmelor și departamentelor Autonet Group, și au profitat de oportunitatea de a se familiariza în detaliu cu conceptele de service și numeroasele servicii dezvoltate de Autonet Import pentru clienții săi.

Forumul Tehnic, un nou modul al Autonet Mobility Show, a contribuit la nivelul profesional înalt al evenimentului. Trainingurile, susținute de trainerii Autonet și cei ai furnizorilor, au abordat teme actuale și au fost foarte apreciate de către participanți.

Pentru că Autonet Mobility Show este un eveniment complet, componenta profesională a fost completată de un pachet consistent de etertainment și relaxare. Delia și Horia Brenciu au oferit recitaluri electrizante, în care publicul a fost parte integrată, fredonând împreună cu artiștii melodiile arhicunoscute din repertoriul a doi dintre cei mai de succes performeri ai ultimilor ani. Cele două reprezentații au fost momentele ideale pentru live-uri, selfie-uri și poze pentru platformele social media.

Adoptând un concept care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, Autonet Import a pregătit pentru vizitatorii săi AMS Street Food Festival. Astfel, vizitatorii au avut ocazia de a savura deliciile oferite de maeștrii street food: burgeri, pizza, pulled pork sandwiches, clătite de tot felul, înghețată și multe altele. Opțiunile de relaxare au fost completate de cele patru colțuri tematice, devenite o tradiție la Autonet Mobility Show. Colțuri cu degustări și-a întâmpinat oaspeții cu brânzeturi tradiționale, preparate de clasă cu trufe și ciocolată fină, în numeroase și delicioase forme. Copiii au avut un colț dedicat exclusiv lor, cu jocuri și activități educative și distractive în același timp. Profesioniști în make-up și hair styling au avut grijă ca doamnele și domnișoarele să plece și mai frumoase de la eveniment, iar doi caricaturiști profesioniști au oferit o amintire amuzantă tuturor celor care au dorit să le fie ”muze”.

Atât elementele tradționale, cât mai ales aspectele nou-introduse pentru acest eveniment, fac din Autonet Mobility Show o vitrină a ceea ce Autonet dorește să ofere partenerilor săi: evoluție continuă și sustenabilă, calitate de înalt nivel, atât a produselor, cât și a serviciilor, soluții și tehnologii de viitor, eficiență și relații comerciale și interumane bazate pe dezvoltare comună. Mulțimim tuturor oaspeților care ne-au călcat pragul la Autonet Mobility Show 2018, dar și tuturor partenerilor, furnizorilor și colaboratorilor noștri pentru încrederea pe care au arătat-o companiei noastre de-a lungul celoo 22 de ani. Autonet Mobility Show 2018 a transmis un mesaj foarte important profesioniștilor din domeniul auto: viitorularată bine alături de Autonet!