Autonet Import recunoaște performanța în educație cu premii pentru cei mai buni elevi
Autonet Import își reafirmă angajamentul față de educație și susținerea tinerei generații prin proiecte de responsabilitate socială menite să încurajeze performanța. De peste 13 ani, compania derulează un proiect dedicat recunoașterii elevilor cu rezultate deosebite, un demers ce implică cinci licee.
Începând cu anul 2012, cei mai buni absolvenți ai acestor instituții de învățământ sunt recompensați pentru parcursul lor academic prin diplome de excelență și premii în bani. Aceste distincții nu sunt doar o formă de apreciere a efortului și dedicării lor, ci și un stimulent pentru colegii lor mai tineri – un îndemn spre competitivitate constructivă și aspirație către performanță.
Autonet Import îi felicită cu respect pe toți elevii premiați, precum și pe colegii acestora, alături de care au crescut și s-au perfecționat. Aprecierea noastră se îndreaptă și către cadrele didactice care i-au ghidat și sprijinit de-a lungul celor patru ani de liceu. Acest proiect va continua să fie o tradiție și în anii următori, reflectând valori fundamentale ale companiei: responsabilitate, excelență și implicare activă în comunitate.
Educația reprezintă un pilon strategic în portofoliul programelor de responsabilitate socială ale Autonet Import. Pe lângă premierea elevilor merituoși, compania se implică activ în proiecte precum dezvoltarea învățământului dual, parteneriatele educaționale cu Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cu Universitatea Politehnica București, și derularea unui program amplu de traininguri dedicate dezvoltării profesionale a clienților.
Într-un sector precum cel auto, unde schimbarea este constantă, investiția în educație și formare continuă devine esențială. Autonet Import rămâne fidel misiunii sale de a sprijini evoluția tinerilor și de a contribui la formarea unei generații pregătite pentru provocările viitorului.