CSR

Responsabilitate socială

0
categorii
0
+
activități
0
+
de implementări Eco Service
0
+
de elevi sprijiniți în învătământul dual

Fiind o companie cu anvergură europeană, înțelegem responsabilitatea pe care o avem atât din punct de vedere profesional, dar și social, în comunitățile în care activăm. De aceea, suntem implicați, anual, în numeroase proiecte cu profil educațional, ecologic, sportiv, social, dar și legate de siguranța traficului și de cultură și tradiții.

Suntem în colaborare apropiată cu diferite organizații atât la scară internațională, cât și națională pentru ca în mod activ să susținem și să marcăm un impact pozitiv în comunitatea noastră. Determinați de factori culturali, economici sau sociali, activitățile noastre sunt esențiale pentru atitudinea noastră față de sustenabilitate, inovare și mobilitate. Iată câteva dintre acțiunile organizate în ultimii ani, și care sunt în derulare constantă:

Pregătim viitorii specialiști auto pentru partenerii Autonet Import
Autonet Import sprijină performanța: premii pentru cei mai buni elevi
16/06/2023
Autonet Import a acordat mereu o importanță deosebită proiectelor de responsabilitate socială, mai ales în ceea ce privește tinerii și educația acestora. De asemenea, compania crede în motivarea și încurajarea elevilor pentru a obține performanțe bune și foarte bune. De aceea, începând cu anul 2012, Autonet Import oferă anual premii celor mai buni copii de la cinci licee de top.

În fiecare an, cei mai buni proaspăt absolvenți ai cinci licee de top sunt recompensați pentru eforturile depuse în cei patru ani de liceu. Premiile constă în diplome și bani și au un dublu rol pentru elevii celor cinci școli: pe lângă rolul de recunoaștere a meritelor lor, acestea au ca scop și stimularea elevilor din clasele de liceu pentru a deveni cei mai buni la învățătură și pentru a crea o competiție sănătoasă.
 
Pregătim viitorii specialiști auto pentru partenerii Autonet Import
Decorațiuni speciale pentru Crăciun de la creatori cu totul deosebiți
02/12/2022
În fiecare an, Autonet Import le mulțumește pentru colaborare partenerilor săi prin intermediul unor felicitări speciale, confecționate de către tinerii cu dizbilități pe care compania îi sprijină, împreună cu organizația Caritas. Anul acesta, felicitările au luat forma unei decorațiuni speciale pentru bradul de Crăciun.

Partenerii, furnizorii și colaboratorii Autonet Import s-au obișnuit deja să primească, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, urările noastre de sănătate, succes și pace. Acest gest este o formă de mulțumire pentru activitatea comună din timpul anului, însă servește și un scop caritabil. Dacă anii trecuți mesajul nostru a venit sub forma unei felicitări speciale, anul acesta vine sub forma unui înger, o decorațiune de Crăciun, confecționată de aceeași tineri cu dizabilități găzduiți de “Casa Perla”, din Homorodul de Jos, aflați în grija organizației Caritas, și sprijiniți de Autonet Import.
 
Pregătim viitorii specialiști auto pentru partenerii Autonet Import
Pregătim viitorii specialiști auto pentru partenerii Autonet Import
31/08/2022
Autonet sprijină tabăra pentru elevii din clasele profesionale în sistem dual.

Între 29 august și 2 septembrie, Asociația Progress Art, cu sprijinul exclusiv al Autonet Import, a organizat o tabără cu activități antrenante pentru elevi din clase profesionale în sistem dual. 15 elevi și 4 cadre didactice participă la această acțiune, care va îmbina, deopotrivă, aspecte educative, profesionale și distractive.
 
Mani Gyenes – singurul sportiv din lume care a terminat toate edițiile Red Bull Romaniacs
Mani Gyenes – singurul sportiv din lume care a terminat toate edițiile Red Bull Romaniacs
02/08/2022
Ediția cu numărul 19 al celui mai dificil concurs de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, a ajuns la finish în 31 iulie. Mani Gyenes, riderul Autonet Motorcycle Team, este singurul participant care a dus până la capăt toate edițiile.

Toți concurenții s-au bucurat anul acesta, când celebrul prolog din Sibiu a Red Bull Romaniacs a revenit în programul competiției, după doi ani de pauză, acesta aducând foarte mulți spectatori și fani ai genului hard enduro aproape de concurenți. Au fost patru zile de competiție acerbă și dură în pădurile din preajma Sibiului, concursul fiind o oglindă fidelă a motto-ului său, “In madness we trust” (Credem în nebunie).
 
Autonet îi premiază pe cei mai buni elevi sătmăreni
Autonet îi premiază pe cei mai buni elevi sătmăreni
21/06/2022
Autonet Import a acordat mereu o importanță deosebită proiectelor de responsabilitate socială, mai ales în ceea ce privește tinerii și educația acestora. De asemenea, compania crede în motivarea și încurajarea elevilor pentru a obține performanțe bune și foarte bune. De aceea, începând cu anul 2012, Autonet Import oferă anual premii celor mai buni copii de la cinci licee sătmărene.

În fiecare an, cei mai buni proaspăt absolvenți ai Colegiilor Naționale “Kölcsey Ferenc” și “Mihai Eminescu”, ai Liceului Teoretic German “Johann Ettinger” și ai Liceelor Teologice Romano-Catolic “Hám János” și Reformat sunt recompensați pentru eforturile depuse în cei patru ani de liceu. Premiile constă în diplome și bani și au un dublu rol pentru elevii celor cinci școli: pe lângă rolul de recunoaștere a meritelor lor, acestea au ca scop și stimularea elevilor din clasele de liceu pentru a deveni cei mai buni la învățătură și pentru a crea o competiție sănătoasă.
 
Performanțe remarcabile pentru sătmăreni la prima ediție a Cupei Autonet
Performanțe remarcabile pentru sătmăreni la prima ediție a Cupei Autonet
20/06/2022
Sala de Scrimă ”Alexandru Csipler” din Satu Mare a găzduit prima ediție a Cupei Autonet, unde peste 100 de copii de la 6 cluburi s-au întrecut pentru victorie, weekend-ul trecut.

Pe lângă spadasinii Clubului Sportiv și Liceului cu Program Sportiv Satu Mare, la Cupa Autonet au participat sportivi din Oradea, Brașov și Târgu Mureș, totalizând peste 100 de copii. Cupa Autonet s-a desfășurat în 3 categorii de vârstă separate, fiecare categorie având ramură separată pentru băieți și pentru fete.
 
Autonet susține în continuare inițiativele sociale
Autonet susține în continuare inițiativele sociale
17/03/2022
Credem că putem crea o lume mai bună, mai frumoasă pentru toți. Asta a stat la baza fiecărei activități de responsabilitate socială a Autonet Import.

Asociația ”Noe Partium”, împreună cu Trupa „Harag György” din cadrul Teatrului de Nord Satu Mare, a organizat un concert caritabil nu doar pentru a aduce un omagiu lui Löchli Tünde, ci și pentru a sprijinii construirea unui ultim proiect inițiat de ea: "Casa Zânelor".
 
Mani Gyenes se întoarce după cel de-al 10-lea finish în 12 ediții de Dakar
Mani Gyenes se întoarce după cel de-al 10-lea finish în 12 ediții de Dakar
31/01/2022
Cea de a 44-a ediție a Raliului a fost presărată cu numeroase provocări tehnice și mecanice pentru Mani Gyenes, însă riderul sătmărean a dat dovadă de perseverență și spirit de luptător, reușind să treacă peste toate obstacolele și să ajungă la linia de sosire a Dakar 2022. Mani a participat în clasa Original by Motul și a fost sprijinit de familie, prieteni și sponsorii Autonet Import, Varta și Ministerul Sportului.

Aventura celui de-al 12-lea Dakar al riderului Autonet Motorcycle Team a debutat pe 1 ianuarie, cu prologul și podiumul de start din Jeddah, și a continuat pe 2 ianuarie cu prima probă specială din etapa-buclă Ha’il-Ha’il. Cu 213 kilometri înainte de finișul probei speciale, a constatat că o parte din axul care ține bascula s-a rupt.
 
Mani Gyenes a pornit spre un nou Raliu al Dakarului.
Mani Gyenes a pornit spre un nou Raliu al Dakarului.
31/01/2022
Pregătit pentru a douăsprezecea încercare, riderul Autonet Motorcycle Team a plecat spre Arabia Saudită, unde se desfășoară Raliul Dakar 2022.

După ce ajunge în Jeddah, Mani urmează să-și recupereze motocicleta, ca asta să fie prezentă pentru verificarea technică programată pe 31 decembrie. Înscris în clasele Malle Moto și Marathon, Mani va da startul concursului fără echipă sau altă asistență techincă la cea mai dificilă competiție de rally-raid din lume.
 
Studenții UBB FSEGA, în vizită la Autonet Import
Studenții UBB FSEGA, în vizită la Autonet Import
31/01/2022
Autonet Import a primit vizita studenților Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, și le-a oferit informații despre operațiunile de zi cu zi ale companiei, precum și un tur complet al centrului logistic din Satu Mare.

Nu mai puțin de 35 de studenți UBB FSEGA au fost prezenți vineri, în cadrul unei vizite la sediul Autonet Import din Satu Mare, pentru a profita de ocazia să privească ”în spatele cortinelor”, ceea ce privește activitatea de zi cu zi a companiei. Pentru al cincelea an la rând, acest eveniment, integrat deja în programul de studii al facultății, reprezintă o tradiție importantă pentru studenții din anul trei.