Mani Gyenes luptă să ajungă la finișul Dakar 2026
Aflat în poziția de lider al categoriei fără asistență tehnică, Emanuel Gyenes a avut o accidentare la viteză mare în cea de-a treia etapă a Raliului Dakar, și de atunci duce o luptă continuă să poată lua startul și în etapa următoare. Cu mâna dreaptă umflată, dureri de cap și vederea afectată, neputând să perceapă diferențele de nivel, a decis să continue. Cu trei etape înainte de finalul raliului, se află pe locul 25 în clasamentul general și pe 4 la Original.
De la accidentare, Mani este monitorizat permanent de echipa medicală a raliului, fiind urmărit chiar de medicii care au intervenit după căzătură. Sâmbătă, în ziua de pauză, a refăcut scanările din ziua accidentului și a decis să continue. Din păcate, deși durerile de cap s-au mai atenuat, problemele cu vederea persistă, în continuare nu poate percepe diferențele de nivel. Efortul pe care îl face este foarte mare. Pe lângă ritmul mai lent din pe probele speciale, în zonele de dune rulează foarte încet comparativ cu ritmul său obișnuit, pentru că nu le percepe clar forma și nu își dă seama exact unde se termină o dună.

Miercuri, 14 ianuarie, s-a rulat în a 10-a etapă a raliului care a fost și a doua parte a maratonului din a doua săptămână a raliului Dakar 2026. În noaptea dintre etapele 9 și 10, motocicliștii au dormit într-un bivuac-refugiu, și cei de la auto, în altul, la fel ca în prima săptămână. Asta le-a permis riderilor să se odihnească mai bine, întrucât a lipsit zgomotul cauzat de generatoare și de lucrul la mașini pe tot timpul nopții. În acest bivuac-refugiu din deșert, au primit de la organizatori cort, sac de dormit, o saltea și o rație militară și nu au avut acces la piese sau pneuri. Pentru că în total avea de parcurs 961 de kilometri, Mani a decis să pună ultimul set nou de pneuri pe care îl mai avea la dispoziție. În categoria Original by Motul, riderii au voie să folosească doar șase seturi de pneuri pentru toate cele 14 zile de concurs. Totuși, cum au predominat zonele nisipoase, iar în etapa a 10-a dunele au fost la ordinea zilei, uzura nu este atât de mare, cum a fost cazul în primele două etape din raliu. Atunci, Mani a parcurs ultimii 20 de kilometri din proba specială a etapei a doua cu mousse-ul topit în pneu și a ajuns în bivuac cu crampoanele extrem de tocite pe roata spate.

Emanuel Gyenes (#34 Autonet Motorcycle Team): „Mă bucur că am terminat și al doilea maraton din acest Dakar și am ajuns cu bine în Bisha. Prima parte a avut o zi rapidă, fără multe dune. M-am simțit bine, chiar mi-a plăcut etapa a 9-a. Miercuri a fost foarte greu. Cred că a fost una dintre cele mai grele zile din această ediție. Am avut foarte mult nisip și nisip alb. Un nisip foarte fin în care este foarte greu de mers cu motocicleta. În nisipul acesta fin, mi-am pierdut din păcate bușonul de la rezervorul spate de bezină. Am simțit că e ceva umed pe pantalon și prima dată am crezut ca mi s-a spart camelbag-ul. A trebuit să mă întorc, am pierdut vreo 4-5 minute dar l-am găsit. Pe la km 260, David Pabiska (Cehia) a căzut destul de rău în dune, și m-am oprit câteva minute la el până și-a revenit puțin și mi-a spus că e ok și pot pleca.
Au fost și dune faine, mari unde puteai să mergi ușor, dar în acele dune mici albe a fost destul de greu fizic și acolo nu am văzut diferențele de nivel, și nici unde este capătul dunei. De vreo trei ori am închis mai repede gazul (accelerația) decât să ajung în vârful dunei și asta pentru că nu am văzut. Acolo am pierdut și timp și energie până am scos motocicleta și am mai urcat încă o dată“.

După incursiunea în nordul Arabiei Saudite, popasul în capitala Riyadh și explorarea unei părți din sudul țării, caravana Dakar-ului pornește mâine către nord-vest, urmând să ajungă pe 16 ianuarie în Yanbu. Sâmbătă, 17 ianuarie, se va concura în ultimii kilometri, finișul fiind pe malul Mării Roșii, pe plajă, așa cum se întâmpla la edițiile care se terminau în Dakar, capitala Senegalului.
Chiar dacă ne aflăm către finalul raliului, zilele nu devin mai ușoare. Etapele 11 și 12 sunt variate ca teren, având de la platouri rapide cu vegetație și multă piatră casantă, la fesh-fesh, ueduri, mult praf, piste nisipoase, și dune. Navigația este dificilă în ambele zile, mersul după cap compas fiind esențial în multe secțiuni. Iar în etapa 13, înainte să se ajungă pe coastă, se va rula într-o zonă montană aridă cu drumuri virajate cu multă piatră și nisip.
Clasament General Original by Motul Dakar 2026 după Prolog +10 etape
- Benjamin Melot (Franța) 47h 17min 58sec
- Josep Pedro (Spania) +13:39
- Jerome Martiny (Belgia) +1h 03min 56sec
- Emanuel Gyenes (România) +2h 48min 44sec
..........................................
Clasament General Moto Dakar 2026 după Prolog +10 etape
- Ricky Brabec (SUA) 41h 35min 13sec
- Luciano Benavides (Argentina) +00:56 sec
- Tosha Schareina (Spania) +15:43
..........................................
25. Emanuel Gyenes (România) +8h 31min 29sec